„Cardinalul Pell a fost inculpat și este chemat să se prezinte pentru audieri la Tribunalul din Melbourne pe data de 18 iulie”, a declarat Shane Patton, comisar adjunct în cadrul Poliției din statul australian Victoria.
Oficialul a mai declarat că pe numele înaltului prelat au fost formulate „mai multe acuzații (…) și multiple plângeri” referitoare la „abuzuri sexuale în trecut”.
Pell, 76 de ani, care conduce departamentul economic de la Vatican, a negat în mod categoric acuzațiile în acest sens, care se referă la perioada în care acesta era preot în Ballarat, orașul său natal. Ulterior, el a devenit arhiepiscop de Melbourne și apoi Sydney.
Într-un comunicat al Vaticanul se afirmă că înaltul prelat se va întoarce cât mai curând posibil în Australia pentru a răspunde acuzațiilor.
Cardinalul George Pell este considerat drept al treilea cel mai important oficial de la Vatican și a gestionat acțiunile oficiale ale Bisericii Catolice în legătură cu acuzațiile privind abuzurile sexuale asupra unor minori care ar fi fost săvârșite de unii prelați din Australia, relatează BBC News online.